Scene violente în trafic în municipiul Drăgășani. S-a întâmplat la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 15 octombrie 2018, în jurul orei 14.30, la o intersecție pe strada Aleea Melodiei din oraș. Protagoniști au fost un tânăr de 19 ani și un afacerist local.
Din informațiile primite de la IPJ Vâlcea, inițial a fost vorba de un incident rutier, adică o tamponare. Tânărul de 19 ani – Teodor M. – circula regulamentar la strada Aleea Melodiei, iar la un moment dat, dintr-o parcare a ieșit cu spatele, fără să se asigure, o mașină condusă de afaceristul local Marinel U.
Atunci a început conflictul. Omul de afaceri a coborât nervos din mașini și, deși se pare că el este în culpă, a început să-l înjure pe tânărul șofer, să-l amenințe, iar l-a un moment dat i-a aplicat și câteva lovituri după ceafă. Când și-a terminat show-ul, așa cum îi stă bine unui om care se crede important, Marinel U. s-a urcat frumos în mașină și a părăsit locul faptei.
Lucrurile nu au rămas însă așa, pentru că tânărul a sunat la 112, a anunțat evenimentul, iar ulterior a depus plângere penală la Poliția Drăgășani pentru loviri și alte violențe.
„A fost vorba de o tamponare, iar la Poliția Drăgășani există într-adevăr o plângere penală pentru agresiune. Polițiștii efectuează cercetări în acest caz” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea, Sandra Bălteanu.