23 octombrie 2018

UPDATE – PERCHEZIȚII în RÂMNICU VÂLCEA și DRĂGĂȘANI. Vizați sunt evazioniștii

UPDATE: Conform unui comunicat de presă al IPJ Vâlcea, se efectueză 11 percheziții domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală. Descinderile au loc în Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, comuna Mătăsari- Dâmbovița, București, localitatea Strehaia-județul Mehedinți, municipiul Sibiu și comuna Vața de Jos, județul Hunedoara. Vizate sunt 11 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 58 de ani, cercetate pentru evaziune fiscală în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În fapt, în perioada 2008-2013, persoanele bănuite ar fi avut relații comerciale prin care ar fi înregistrat activități fictive, prejudiciind statul cu 400.000 de lei. 

Mai multe percheziții au loc în această dimineață de marți, 23 octombrie 2018, în municipiile  Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, dar și în alte județe din țară. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar perchezțiile sunt făcute de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Din primele informații, se pare că vizați în dosar sunt evazioniștii fiscali, mai multe persoane urmând a fi duse la audieri.

Vom reveni cu amănunte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like