22 noiembrie 2018

Centenarul Marii Uniri, sărbătorit cu fast la Râmnicu Vâlcea. Vezi programul!

COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu partenerii tradiţionali, a pregătit un program complex dedicat Zilei Naţionale a României – 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Manifestările vor debuta după ora 12.00 pe scena din Scuarul Mircea cel Bătrân, cu programul ”100 de ani de tradiţii româneşti”, un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi realizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea, urmat, de la ora 15.00, de un Concert al Orchestrei ”Rapsodia Vâlceană” şi, de la ora 17.00, de recitalurile de muzică populară ale artistelor Neonela Duplei şi Marcela Fota. Registrul se va schimba în jurul orei 17.45, când pe scenă va urca Corul ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, ce va fi urmat de un recital al cunoscutului artist de operă şi pop-operă Cezar Ouatu. Finalul acestui moment va fi unul deosebit, înainte de ora 19.00, când, cu participarea unui mare grup de elevi de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, se va intona Imnul Naţional ”Deşteaptă-te, române”.

Programul va continua în Scuarul Mircea cel Bătrân cu un eveniment artistic complex susţinut de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, alături de Corul Teologic ”Sfântul Nicolae” şi de Corul ”Kids Show” al Liceului de Arte ”Victor Giuleanu”. Spectatorii vor fi încântaţi de proiecţiile din cadrul unui show mapping pe clădirea ”Sârguinţa”, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Vâlcea şi al Palatul Copiilor. Punctul culminant va fi în jurul orei 20.00, când un foc de artificii deosebit va preceda aprinderea iluminatului de sărbători în tot centrul municipiului. Târgul ”Decembrie Magic” va fi, astfel, oficial deschis şi, la fel, şi patinoarul din Scuar.

De-a lungul zilei, alte evenimente sub genericul Centenarului Marii Uniri vor stârni interesul spectatorilor. Astfel, în Galeria Pasaj 2”, la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziţiei ”La conac, toamna” a Fotoclubului ”Floarea de Colţ”, iar o oră mai târziu, la ora 17.00, în Galeria Pasaj 1”, va fi deschisă expoziţia ”Vâlcea – 100 de ani. Anul 1918 în documentele de arhivă vâlcene”, realizată de către Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale. De la ora 20.15, la Galeriile ”Artex” va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică ”Amprente identitare”: vor expune membrii Filialei Vâlcea ai Uniunii Artiştilor Plastici din România şi artişti din judeţele Sibiu, Argeş şi Olt. În cadrul aceluiaşi eveniment, pe trotuarul din faţa Galeriilor va avea loc o expoziţie de artă plastică cu lucrări tridimensionale (sculptură, ceramică, sticlă, metal) şi oanimaţie stradală cu actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, iar Orchestra Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, dirijată de Mircea Holiartoc, îi va încânta pe melomani cu un concert festiv intitulat ”Sunet şi Culoare la Galerii”.

You May Also Like