Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea anunță că, din cauza fluctuațiilor de tensiune, tomograful unității a suferit avarii serioase, fiind indisponibil în acest moment. Deocamdată pacienții nu pot beneficia de acest serviciu, însă în perioada următoare, dacă piesa arsă ce a fost comandată va ajunge la spital într-un timp util, inginerii vor remedia problema.
„În urma fluctuațiilor și a căderilor de tensiune din această perioadă, a fost grav afectat Computerul Tomograf aflat în dotarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. S-a solicitat de urgență firmei producătoare trimiterea unei echipe de specialiști pentru remedierea defecțiunii. În data de 18.12.2018 inginerii de service au constatat că, în urma fluctuatiilor de tensiune, s-a defectat o componentă importantă a Computerului Tomograf. A fost comandata piesa defectă, dar până la remedierea situației Computerul Tomograf din dotarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea nu va fi funcțional. Ne cerem scuze pacienților și colaboratorilor nostri, pentru inconvenientele create și îi asigurăm ca au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru remedierea deficiențelor” – se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean Vâlcea.