6 ianuarie 2019

VIDEO: TEROAREA CONTINUĂ la BERBEȘTI. Oameni amenințați cu cuțitul într-un bar

Zeci de incidente cu violență au avut loc în ultimul an în orașul Berbești, din județul Vâlcea. Până acum însă, atât polițiștii, cât și procurorii vâlceni nu au reușit să calmeze situația în zonă, pentru că de fiecare dată agresorii au scăpat ușor, fiind și acum în stare de libertate.

Ca urmare, actele de violență continuă la Berbești, ultimul având loc chiar în această dimineață de duminică, 6 ianuarie 2019, când un individ a intrat într-un bar din oraș și a început să amenințe oamenii cu un cuțit. Martorii afirmă că agresorul ar fi cerut bani unor persoane, iar când a fost refuzat a devenit violent. Și în acest caz, polițiștii nu au reușit să facă mare lucru, aplicând până acum doar o amărâtă de sancțiune contravențională.

“In cursul acestei dimineti, politistii din cadrul Politiei orasului Berbesti au fost sesizati cu privire la faptul ca intr-un local de pe raza orasului este deranjata ordinea publica, un barbat amenintand o alta persoana cu cutitul. Politistii s-au deplasat imediat la fata locului, dar cel care ar fi provocat scandalul nu a mai fost gasit in local. Au fost efectuate verificari in zona, fara a se reusi depistarea lui. Politistii au aplicat o sanctiune contraventionala in lipsa, continuand verificarile. Persoana care ar fi fost amenintata nu a depus plangere pana la acest moment. Conducerea I.P.J. Valcea a dispus deplasarea in zona a unei echipe operative alcatuita din politisti de ordine publica, rutiera si din cadrul Serviciului de Actiuni Speciale pentru stabilirea intregii situatii de fapt” – precizează Poliția Vâlcea într-o informare de presă.

Sursă video: Antena 3

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like