Magistrații Judecătoriei Râmnicu Vâlcea se alătură protestului magistraților din întreaga țară, exprimându-și nemulțimirea față de modificările aduse Legii Justiției. Ca urmare, zilele trecute, au decis, ca formă de protest, să nu se mai pronunțe în dosarele aflate pe rolul instanței și să le amâne până pe data de 13 martie 2019, atunci când se va lua în discuție dacă protestul va continua sau i se va modifica forma.
Iată comunicatul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea:
Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vălcea. convocată pentru data de 27.02.2019 de preşedintele instanţei, potrivit art. 17 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, a hotărât următoarele:
1. Exprimarea dezacordului atât cu privire la modalitatea de adoptare a OUG nr. 7/2019 (fără asigurarea transparenţei decizionale, fără dezbatere publică, fără consultarea magistraţilor, fără consultarea efectivă şi fără aviz CSM), cât şi faţă de dispoziţii legale susceptibile să afecteze independenţa magistraţilor ori să ridice probleme de constituţionalitate (de pildă, interpretarea sintagmei procuror ierarhic superior al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie);
2. Susţinerea demersurilor în vederea abrogării OUG nr. 7/2019, cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii;
3. În formă de protest, Adunarea generală hotărăşte ca în dosarele luate în pronunţare în următoarele două săptămâni, începând cu şedinţele de judecată din 28.02.2019, pănă în 13.03.2019, inclusiv, să nu mai fie pronunţate hotărârile, urmând a fi amănată pronunţarea două săptămăni. Vor fi exceptate dosarele urgente, care se soluţionează şi pe parcursul vacanţei judecătoreşti, menţionate in Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 15/04.05.2018;
4. Reluarea ulterioară a discuţiilor privind continuarea sau modificarea formelor de protest:;
5. Emiterea unui comunicat de presă referitor la prezenta hotărâre.