2 martie 2019

PNL Vâlcea, dezintegrare în Consiliul Județean

Conducerea PNL Vâlcea a pierdut controlul asupra voturilor propriilor consilieri județeni. Acest lucru se întâmplă de o bună perioadă de timp, însă la ultima ședință a CJ Vâlcea a fost mai evident ca niciodată. Trei din cei 12 consilieri județeni PNL au votat alături de majoritatea formată din PSD – ALDE – PER, oferindu-le celor de la Putere mult mai multă siguranță. Dacă oamenii care încă îi mai sunt alături lui Buican au încercat să saboteze proiectele președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, lansând atacuri inutile și votând împotriva dezvoltării județului, ei bine alți consilieri liberali au înțeles că luptele politice în acest context nu își au sensul.

La proiecte de hotârâre importante precum execuția bugetului sau înființarea unui serviciu public de turism pentru Mirajul Oltului, trei dintre consilierii PNL au ridicat mâna și au votat alături de cei din PSD, ALDE și PER, în timp ce restul peneliștilor s-au opus.

Aceste evenimente vin pe fondul unor relații deosebit de bune pe care Constantin Rădulescu (PSD) şi Mircia Gutău (PER) le-au declarat în public, după ce au fost atacați de opoziție.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like