6 martie 2019

FOTO – RÂMNICU VÂLCEA. Amenzi usturătoare pentru stăpânii de câini care lasă mizerie pe stradă

În sfârșit Poliția Locală Râmnicu Vâlcea începe să ia măsuri împotriva celor care aruncă gunoaiele pe stradă, dar și împotriva stăpânilor de câini care nu adună dejecțiile animalelor de pe spațiul public. Conform unui comunicat al acestei instituții, în cursul lunii februarie au fost întocmite, în total, 1.224 de procese verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, prin care s-au dat 557 de avertismente şi 667 de amenzi în valoare totală de 301.445 lei.

Ei bine, cele mai mari amenzi au fost date pentru aruncarea pe jos a mucurilor de țigară și a cojilor de semințe. Au fost patru amenzi pe această speță, iar valoarea fiecăreia s-a ridicat la 2.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate două amenzi a câte 200 de lei posesorilor de animale de companie care nu-şi respectau obligaţiile legale privind ridicarea şi evacuarea responsabilă a dejecţiilor fiziologice ale animalelor.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like