Într-o atmosferă senzațională s-a disputat meciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București. Un meci cât un campionat, iar vâlcencele noastre au fost la înălțime. Spectatorii au trăit meciul cu sufletul la gură, iar fetele antrenate de Florentin Pera i-au purtat de la agonie la extaz.
Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru miile de vâlceni care au dorit să vadă SCM-ul cum se îndreaptă spre câștigarea unui titlu istoric. Și au făcut-o! SCM Râmnicu Vâlcea este la un pas de a câștiga titlul în Liga Națională, în ciuda înfrângerii de seara trecută. A fost o înfrângere la doar un gol, 29-30, însă acest rezultate ne dă totuși speranțe mari.
„A fost primul nostru eşec în acest campionat, după o serie extraordinară, de 17 victorii consecutive. A fost însă cea mai dulce infrangere. Ne batem însă până la capăt pentru medalia de aur! Felicitări ECHIPEI noastre, pentru un meci fabulos! Mulţumim celor 2.500 de spectatori care ne-au dat aripi in Sala Traian si in egala masura, celor care ne-au sustinut din fata televizoarelor” – au spus cei din conducerea SCM Râmnicu Vâlcea.