Doi bărbați din comuna Glăvile, județul Vâlcea, sunt principalii suspecți într-un dosar de furt calificat. Potrivit oamenilor legii, indivizii ar fi intrat prin efracție în două locuințe de unde au furat mai multe bani, dar și multe medicamente. Ei au fost depistați și s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
„La data de 02 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, din comuna Glăvile, cu privire la fapul că în noaptea de 01/02 aprilie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns pe proprietatea sa, iar dintr-un tractor aceștia ar fi sustras un motofierăstrău.
De asemenea în aceeași zi polițiștii au mai fost sesizați, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în noaptea de 01/02 aprilie a.c., prin efracție, în Dispensarul Medical Glăvile, din interiorul căruia au sustras mai multe bunuri printre care și medicamente.
Din verificările și cercetările efectuate cu operativitate de polițiști s-a reușit identificarea a doi bărbați de 23 și 39 de ani, din comuna Glăvile, bănuiți de comiterea faptelor. Prejudiciul a fost recuperat parțial” – precizează IPJ Vâlcea.