23 aprilie 2019

RÂMNICU VÂLCEA. Amenzi pentru cei care nu-și plătesc parcarea în municipiu

Noile sisteme de achitare a parcării în zonele de parcare cu taxă din municipiu vin în sprijinul conducătorilor auto: automate care eliberează tichete de parcare, plata prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei TPark (disponibilă în Google Play, App Store şi Windows Store) sunt tot atâtea modalităţi comode, la îndemâna tuturor şoferilor. Acestea au fost instituite din luna martie a acestui an, iar până acum, în cadrul campaniilor de informare derulate, controlorii din cadrul Pieţe Prest SA şi agenţii Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului au depistat, avertizat, dar şi sancţionat mai mulţi posesori de autoturisme staţionate în parcările cu plată fără achitarea costurilor aferente. Sistemul funcţionează la acest momentîn parcările din zonele str. General Praporgescu (mai multe segmente), str. General Magheru (mai multe segmente), str. Constantin Brâncoveanu, bd. Tudor Vladimirescu (BCR), str. Ştirbei Vodă, splaiul Independenţei (Stadion), Casa Tineretului, str. Ostroveni (Ştrand Ostroveni) şi Calea lui Traian – Complex Nord, însumând 803 amplasamente, semnalizate corespunzător şi vizibil şi verificate permanent de controlorii Pieţe Prest, care, printr-o aplicaţie instalată pe smartphone, pot afla în câteva secunde dacă un autoturism are sau nu parcarea plătită şi pot tipări un document constatator cu ajutorul unei imprimante portabile. Cei care sunt depistaţi că parchează neregulamentar în aceste zone sunt pasibili de amenzi cuprinse între 200 şi 400 de lei, conform HCL nr. 50/2019.

Biroul de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like