Vizită de lucru a președintelui Constantin Rădulescu la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Prima sa preocupare a fost aceea de a verifica stadiul instalării aparatului RMN. Ulterior, șeful Consiliului Județean Vâlcea a mers la UPU, acolo unde a discutat cu medicii și asistenții în speranța că, în viitor, pacienții nu se vor mai plânge de atitudinea cadrelor medicale din această secție.
“M-am deplasat la Spitalul Județean Vâlcea pentru a face o evaluare asupra modului și stadiului în care se află procedurile de instalare și interconectare a aparatului RMN.
În urma discuțiilor purtate cu managerul și cu cei responsabili în domeniu, pot spune că așa cum am promis, undeva în a doua jumătate a lunii mai, apartul RMN va fi inclus în procedurile de analiză și diagnosticare a unor afecțiuni ale pacienților care vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
Tot cu această ocazie m-am deplasat și la Unitatea de Primiri Urgențe unde am stat de vorbă cu pacienții și cadrele medicale. Îmi doresc foarte mult ca procedurile de la UPU, dar și atitudinea personalului medical să fie una benefică pacienților chiar dacă se păstrează încă un procent semnificativ de pacienți care se prezintă la urgențe fără a avea afecțiuni care să necesite o intervenție imediată.
Sper ca pe viitor cei care din păcate ajung la UPU să beneficieze de profesionalismul, respectul și o atitudine corespunzătoare din partea cadrelor medicale asigurându-i pe colegii mei din spital că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a le îmbunătății condițiile de muncă în beneficiul pacienților” – a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.