O persoană a fost rănită ușor în urma unui accident ce a avut loc pe DN 7, pe raza localității Milcoiu, județul Vâlcea. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp la kilometrul 160. Conform Poliției Vâlcea, șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul volanului, din cauza vitezei excesive neadaptată la condițiile de drum (carosabilul fiind umed).
În autoturism se afla o singură persoană, adică conducătorul auto. Din fericire, acesta a scăpat cu răni ușoare, chiar dacă a rămas prins între fiarele mașini, fiind necesară intervenția pompierilor de la descarcerare. Șoferul a refuzat transportul la spital.