COMUNICAT DE PRESĂ
Luni, 20 mai 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea va fi gazda unui eveniment deosebit important pentru judeţele Vâlcea şi Dolj. Domnul viceprim-ministru Vasile-Daniel Suciu va semna, la sediul instituţiei, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, mai multe contracte pentru proiecte care au obţinut finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, proiecte ce urmează a fi implementate în judeţele Vâlcea, Dolj și Mehedinți.
Programul oficial al vizitei domnului viceprim-ministru în municipiul Râmnicu Vâlcea va începe la ora 10.00, la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, unde este invitat de primarul Mircia Gutău să participe la şedinţa festivă a Consiliului Local, organizată cu prilejul împlinirii a 631 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului, va continua la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, unde se vor semna contractele de finanţare pentru mai multe proiecte şi se va încheia cu o declaraţie de presă, programată pentru ora 12.45.
„Mă bucur că domnul viceprim-ministru Daniel Suciu a dat curs invitaţiei noastre de a semna, la Râmnicu Vâlcea, contractele de finanţare pentru proiecte ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, prin modernizarea instituţiilor de învăţământ şi a infrastructurii locale, dar şi prin creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, prin extinderea şi dotarea ambulatoriilor de specialitate în localităţi din judeţele Vâlcea, Dolj și Mehedinți. Este pentru noi o onoare să îl avem oaspete şi îi mulţumim pentru prezenţa în Municipiul Râmnicu Vâlcea într-o zi specială pentru noi, ziua în care sărbătorim 631 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului nostru drag.” – Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.
Compartimentul Comunicare, Relații Publice.
Râmnicu Vâlcea
19.05.2019