Trei femei, cu vârste cuprinse între 16 şi 47 de ani, au comis o tâlhărie în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, ziua în amiaza mare. S-a întâmplat miercuri, 16 iunie 2016, iar cele trei suspecte au fost prinse miercuri, 22 iunie. Ele sunt Daniela L, de 47 de ani, I. Nicoleta, de 21 de ani şi B. M., de 16 ani, toate trei din Râmnicu Vâlcea, poliţiştii reţinându-le şi începând cercetarea penală împotriva lor pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, „victima, lucrător comercial la un magazin din zona centrală a municipiului, a fost abordată de trei persoane de sex feminin, necunoscute, care au pretins că doresc să cumpere mai multe produse de îmbrăcăminte, însă scopul acestora era de a sustrage articole de vestimentaţie, prin distragerea atenţiei.
În timp ce una dintre femeile bănuite de comiterea de infracţiuni a abordat-o pe vânzătoare, celelalte două femei au introdus patru perechi de blugi într-un buzunar special croit disimulat între fustele purtate de una dintre ele.
Cele două lucrătoare comerciale au observat fapta comisă, motiv pentru care le-au solicitat acestora să înapoieze bunurile sustrase şi să nu părăsească magazinul. Pentru a-şi asigura scăparea, după ce au sustras obiectele de îmbrăcăminte au creat o busculadă, lovind şi zgâriind cu unghiile pe una lucrătoarele comerciale. Una dintre cele trei femei a fost oprită de un cetăţean aflat în apropiere. Femeia a fost condusă de către o patrulă a Poliţiei locale la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere a acesteia”.
Trebuie precizat că s-a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de minoră şi femeia de 47 de ani, ele fiind ulterior puse sub control judiciar, iar cealaltă persoană va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.