Ministerul Economiei susţine că peste 160 de posibili investitori au primit informaţii generale despre combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Toţi investitorii interesaţi au termen până la sfârşitul lunii pentru a-şi exprima interesul de cumpărare, iar mai apoi vor intra în următoarea fază a procesului de vânzare.
„Pana la finalul anului cred ca vom avea o oferta angajanta de la un investitor, strain sau roman. Climatul este foarte bun acum pentru gasirea unui investitor care sa continue sa dezvolte partea viabila a Oltchim” – a declarat Costin Borc, prezent ieri la Râmnicu Vâlcea.
Varianta aleasa, cea a vanzarii pachetelor de active, ofera potentialului cumparator siguranta juridica in conformitate cu masurile prevazute de forma actuala a planului de reorganizare si a constrangerilor suplimentare derivate din cerintele legate de reglementarile in materie de ajutor de stat, dar pe de alta parte poate asigura atat vanzarea cu succes a companiei, cat si maximizarea pentru creditori a veniturilor din acest proces, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.