Cum se întâmplă în 90% de astfel de cazuri, actele de violență în familie au loc din cauza consumului excesiv de alcool. Și în comuna Scundu s-a întâmplat la fel ieri, 9 iulie 2019. O femeie în vârstă de 55 de ani a fost bătută cu bestialitate de concubinul său. Victima a făcut plângere la Poliție, iar oamenii legii au decis să emită un ordin de protecție pe care dacă agresorul în încalcă se va alege și cu alte acuzații penale în afară de cele de violență în familie.
„La data de 9 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Prundeni au fost sesizați de către o femeie din comuna Scundu, cu privire la faptul că, a fost victima unei agresiuni fizice comisă de concubinul său, un bărbat de 51 ani.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
Totodată, polițiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoana vătămată sau locuința sa” – precizează IPJ Vâlcea.