O nouă tragedie pe șosele. Un bărbat de 34 de ani, din județul Vâlcea, a murit în această dimineață pe DN 7 la ieșire din localitatea Bătuța, în județul Arad. El a fost implicat într-un accident rutier cumplit, în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară de transport marfă.
“La data de 27 iulie, in jurul orelor 06.30, un bărbat de 34 de ani din judeţul Vâlcea, a condus un autoturism pe D.N.7 dinspre Arad înspre Deva, iar la km. 473+ 25 m, pe raza localităţii Bătuţa, într-o curba periculoasă la stânga a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu o autoutilitară în cuplu cu remorcă, condusă regulamentar de un arădean de 38 de ani, remorca autoutilitarei fiind lovita din spate de un alt autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din judeţul Suceava. În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto din judeţul Vâlcea şi rănirea uşoară a conducătorului autoutilitarei. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Adina Aconstatinesei, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.