În urma celor 16 percheziții ce au avut loc în județul Vâlcea, săptămâna trecută, mai precis în data de 13 august 2019, procurorii DIICOT Vâlcea au propus arestarea preventivă a 8 bărbați, din cei 14 suspecți. Este vorba despre persoane ce sunt bănuite că făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Bărbații sunt din Râmnicu Vâlcea, Băile Olănești, Berbești și Vlădești.
Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, iar cei 8 suspecți au fost trimiși după gratii pentru 30 de zile.
“Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea. În baza art. 226 Cod de procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală; Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.08.2019 şi până la data de 12.09.2019 inclusiv, a inculpaţilor: 1. MORUN EUSEBIU ; 2. DUMITRAȘCU PETRE VALERIAN; 3. DUMITRAȘCU ANDREI CONSTANTIN ; 4. DUMITRAȘCU GEORGE ADRIAN ; 5. RĂDESCU MIHAI – RĂZVAN ; 6. ANGHEL CONSTANTIN ; 7. DIACONESCU ALEXANDRU ; 8. CIUTACU GHEORGHE CRISTIAN” – se arată în minuta instanței Tribunalului Vâlcea.
60 de kg de droguri descoperite de procurori
În fapt s-a reținut că, începând cu luna mai 2019, pe raza județului Vâlcea a fost constituit un grup infracțional organizat format din 14 suspecți, cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, care a avut ca scop înființarea a cel puţin 5 culturi de cannabis, în vederea obţinerii unor cantităţi importante de droguri de risc, pe care intenționau să le comercializeze către terțe persoane.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reținut faptul că cei doi lideri ai grupului infracțional au racolat prin intermediari un număr de 4 suspecți care pentru a obține un câștig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de cannabis, constând în 150-200 plante, la imobilele deținute de către acestia pe raza județului Vâlcea.
Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate.
Creşterea şi îngrijirea plantelor a fost realizată de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri, care ulterior au procedat la punerea în vânzare a cantităţilor de cannabis pe piața ilicită din municipiul Râmnicu Vâlcea și a altor localități.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate 5 culturi outdoor de canabis, constituite cu peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare, 1,5 kilograme cannabis, 20 de comprimate ecstasy, 2 țigarete confecționate artizanal, 7 grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 39 de telefoane mobile și 18 cartele S.I.M., 5 laptop-uri, 3 stick-uri de memorie, 2 carduri S.D., suma de 400 de euro și 4.480 de lei, autoturisme și alte bunuri ce urmează a fi indisponibilizate.
Cantitatea de cannabis rezultată de pe culturile astfel depistate este de cel puțin 60 kilograme și urma să fie comercializată de către liderii grupării la o valoare de piaţă de minim 500.000 euro.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea urmează a fi aduse, în vederea audierii, un număr de 16 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.” – se arată într-un comunicat al DIICOT.