24 august 2019

Noi declarații pe frontul Gutău – PNL Râmnicu Vâlcea. ,,Nu suntem în Bangladesh sau India!”

Într-o conferință de presă în care a discutat și teme administrative, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a revenit la problema corturilor pentru strângeri de semnături necesare alegerilor prezidențiale. În urmă cu câteva zile, noul președinte al PNL Râmnicu Vâlcea, notarul Claudia Banu, a atacat administrația  fiindcă a primit aprobare pentru amplasarea unui singur cort. Lucrurile au fost puse la punct de Gutău în conferință, care a menționat că nu doar liberalii au primit aprobare pentru un cort, ci și celelalte partide.

,,A fost un atac al unei lidere de la PNL. Mie mi-ar fi rușine! E vorba de doamna notar Claudia Banu. Mi-ar fi rușine să mi se audă glăsciorul. La noi, în Bucovina, e un principiu. Când se alege primarul, te uiți la casa primarului și dacă e curată te gândești că poate e o șansă să curețe și la primărie. Despre domnul Popescu (n.r. Bogdan Popescu Argeșanu, fostul președinte al PNL Râmnicu Vâlcea) nu m-ați auzit niciodată zicând așa ceva pentru că are o casă frumoasă, îngrijită, chiar o apreciez, o admir. Nu știu a cui e, probabil a familiei. Dar e frumoasă. Păi vii tu (n.r. referindu-se la Banu) să te bagi în administrație când ție ți-a picat toată tencuiala de pe gardul biroului notarial? Păi e o rușine! Îmi reproșează mie că i-am dat un singur loc (n.r. primarul se referă la locurile pentru amplasarea corturilor de strâns semnături pentru prezidențiale)?! Noi nu suntem în Bangladesh sau în India. Noi suntem în Râmnicu Vâlcea. Aici nu plantăm fiecare dintre noi câte 10.000 de corturi. Mi-au cerut liberalii nouă corturi, USR – ul 13, ALDE 17 etc. Am luat decizia corectă și înțeleaptă să aibă fiecare câte un cort. Lor (n.r. liberalilor) le-am dat în Nord, pe Calea lui Traian. Dacă dădeam altui partid șapte corturi, erau îndreptățiți să mă critice. (…) Fiecare strânge semnături într-un anume stil. Unii se duc din ușă în ușă, alții vor să stea în cort că așa s-au obișnuit… Mai trebuia să dau o căruță și două vaci în centrul Râmnicului. Nu se poate!” – a spus edilul – șef al municipiului capitală de județ.

Replica a venit pe fondul declarației Claudiei Banu pe care o redăm mai jos: ,,Suntem dezamăgiți de administrația publică locală care nu a reușit să ne aprobe locațiile. Au tergiversat foarte mult aprobarea. Am solicitat nouă puncte fixe în care cetățenii să să-și suțină democratic opțiunea pentru președinte, dar se pare că nu au fost aprobate nici măcar două locații. Din câte știu a fost aprobată una singură. Deci, cetățenii din Ostroveni vor trebui să se întâlnească cu echipele noastre mobile. Cetățenii din Zăvoi sau cei din 1 Mai, asemenea. Singurul punct fix aprobat a fost lângă Complexul Nord. Suntem dezamăgiți de această atitudine, consider că nu e democratic să procedezi în acest fel și sper ca administrația să-și revizuiască acest punct de vedere.”

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like