Dacă pentru Goran Bregovic, prezenţa la Râmnicu Vâlcea la Concertul-eveniment din 7 septembrie 2019 este o premieră, nu acelaşi lucru se poate spune despre Elena Gheorghe: talentata solistă i-a mai încântat pe râmniceni în 2015, în cadrul ”MaratonuluiOlteniei”, dar şi în vara lui 2018 sau anul acesta, în iunie, pe splaiul Independenţei, în cadrul unor evenimente estivale. De data aceasta,însă, frumoasa interpretă cu origini aromâne din partea tatălui va face pentru spectatorii de la Arenele ”Traian” o incursiune în muzica machedonească alături de formaţia ”Steaua di Vreari”, o altă prezenţă-premieră în Râmnicu Vâlcea.
Goran Bregovic a concertat ultima oară în România în luna aprilie a acestui an, când şi-a promovat la Sala Palatului ultimul său album, ”Three Letters from Sarajevo”, artistul în vârstă de 69 de ani urmând să revină în Capitală în octombrie, împreună cu orchestra sa, ”Wedding & Funeral Orchestra”, alături de care se va va concerta şi la Râmnicu Vâlcea.
Biletele la Concertul-eveniment susţinut sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.30, la Arenele ”Traian” din Râmnicu Vâlcea, de Goran Bregovic cu ”Wedding & Funeral Orchestra” şi de Elena Gheorghe cu formaţia ”Steaua di Vreari” au preţul unic de 50 de lei şi pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Calea lui Traian nr. 138, de la Sala Sporturilor ”Traian” din bd. Nicolae Bălcescu nr. 24 (în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 17.00), precum şi de la punctul de vânzare al agenţiei de spectacole de la parterul River Plaza Mall.
Biroul de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea