19 septembrie 2019

ATENȚIE! Trafic restricționat pe Calea lui Traian în Râmnicu Vâlcea

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, derulează în perioada 16 – 22 septembrie o nouă ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii, ce va culmina cu evenimentul ”Ziua fără maşină” organizat sâmbătă, 21 septembrie, între orele 10.00 – 12.00, pe Calea lui Traian – segmentul cuprins între Colegiul Naţional ”Alexadru Lahovari” şi Prefectura Vâlcea. În intervalul menţionat, râmnicenii sunt invitaţi la promenadă şi la o plimbare cu bicicleta pe principala arteră de circulaţie în semn de susţinere a creşterii gradului de utilizare a mijloacelor de transport nepoluante şi, implicit, a reducerii poluării. La eveniment şi-au anunţat deja participareacâteva sute de elevi de la mai multe unităţi şcolare din municipiu, care vor fi antrenaţi în întreceri de biciclete, role şi trotinete, fiind răsplătiţi cu dulciuri şi diplome.

Pentru organizarea acestui eveniment, traficul rutier pe Calea lui Traian, între intersecţiile cu bulevardele Nicolae Bălcescu şi Tudor Vladimirescu, va fi restricţionat complet sâmbătă, 21.09.2019, între orele 09.30 – 12.30, rutele ocolitoare fiind strada Carol I şi strada General Magheru. Locuitorii şi agenţii economici din zona afectată sunt rugaţi să se conformeze acestor restricţii temporare de circulaţie şi să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie rutieră.

Organizat anual de către Comisia Europeană, ”Săptămâna Europeană a Mobilităţii” este un eveniment care promovează deplasarea cetăţenilor cu mijloace de transport sustenabile (mersul pe jos, mersul cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun) în vederea reducerii poluării din oraşe. În cadrul campaniei se desfăşoară şi ”Ziua fără maşină”, când rezidenţii oraşelor sunt invitaţi să se alăture,pentru o zi, iniţiativei reprezentanţilor locali de a se deplasa pe jos şi de a renunţa la autoturismul personal.

Biroul de presă

You May Also Like