Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe numele unui bărbat de 33 de ani.
La data de 19 septembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe numele unui bărbat de 33 de ani, din Ocnele Mari, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În fapt, în cursul lunii octombrie 2012, bărbatul, în calitate de administrator a unei firme, a completat în fals fișe fiscale pentru anul 2011 și adeverințe de salariu, în care atesta împrejurimi necorespunzătoare realității, respectiv existența calității de angajat și a salarizării sale, pe care le-a încredințat la 2 persoane, documentele fiind folosite în vederea inducerii în eroare și obținerea pe nedrept a unor credite în valoare de 2497 lei.
Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar de pe raza județului Argeș.