Asociaţia BPC Regio, din care fac parte comunele Bărbăteşti, Pietrari şi Costeşti, a depus un proiect de 1 milion de euro la Agenţia de Finanţare Investiţiilor în Agricultură (AFIR) Craiova. Proiectul prevede asfaltarea unui total de 10 kilometri de drumuri de interes local (drumuri secundare, uliţe şi drumuri săteşti). Din aceştia, Costeştiului îi sunt repartizaţi 4,4 kilometri, Bărbăteştiului 3 kilometri, iar Pietrariului 2,6 kilometri. Proiectul va fi depus în luna octombrie a acestui an, aparatele administrative ale celor trei primării lucrează, încă, la ultimele detalii. Cel mai probabil, AFIR va decide eligibilitatea anul viitor, în primăvară. Deşi este un proiect cu finanţare unitară, pentru o sigură asociaţie (BPC Regio), licitaţiile pot fi făcute separat, pentru fiecare unitate administrativ teritorială. ,,Nu avem drumuri mari sau foarte mari de asfaltat. Sunt, în schimb, multe mici. Este foarte important proiectul pentru a mărirea gradului de confort şi civilizaţie pe care noi, cei din administraţia publică, încercăm să-l asigurăm cetăţenilor din Costeşti. Pe această cale le mulţumesc şi colegilor din Bărbăteşti şi Petrari” a declarat primarul localităţii Costeşti, Toma Peştereanu.
4 octombrie 2016