Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 9 septembrie 2019, la sediul PSD. Cu această ocazie, președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat că deputatul PSD Valeriu Steriu va fi noul purtător de cuvânt al partidului.
„Am discutat despre desemnarea unui purtător de cuvânt al partidului şi în unanimitate a fost desemnat Valeriu Steriu, deputat în Parlamentul României”, a precizat Viorica Dăncilă, după şedinţa CExN.
Preşedintele PSD a mai afirmat că nu îi este frică de depunerea unei moţiuni de cenzură în Parlament.
„Nu, nu-mi este frică de o moţiune de cenzură. Dacă nu îmi este frică să merg în Parlament pentru restructurare, dacă nu mi-a fost frică să fac şedinţă de guvern şi să găsesc soluţii pentru acest lucru, de ce mi-ar fi frică de o moţiune de cenzură?”, a spus Viorica Dăncilă.