4 octombrie 2019

FOTO. Investițiile derulate de Consiliul Județean la Spitalul Mihăești se apropie de final

În data de 3 octombrie, președintele social democrat al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent la Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Atanasiu” Mihăești, acolo unde sunt în plină desfășurare lucrările de modernizare a drumului de acces, precum și amenajarea unei bucătării pentru pacienții spitalului.

Fondurile necesare realizării celor două investiții au fost alocate de Consiliul Județean Vâlcea, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu (PSD).

Pentru reparația drumului de acces, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 510.000 lei, urmând ca lucrările să fie finalizate la începutul lunii noiembrie.
Pentru reabilitarea și modernizarea bucătăriei, în valoare de 150.000 lei, constructorul are termen de finalizare luna decembrie a acestui an. Ambele proiecte sunt în grafic.

Totodată, Consiliul Județean Vâlcea a alocat fonduri pentru întocmirea documentatiei în vederea accesării unui proiect european, ce va cuprinde lucrări de extindere și modernizare a clădirii ambulatoriului din cadrul spitalului.

You May Also Like