O idee excelentă, ce ar putea fi implementată în toate școlile din județul Vâlcea, a fost pusă în practică deocamdată doar într-o școală din mediul rural. Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Ion C. Constantinescu” din comuna Roeşti, unde conducerea și cadrele didactice au decis că este bine să-și pregătească elevii pentru viitor.
Proiectul se numește „Educaţia digitală – o necesitate a învățământului românesc modern” (Digitaliada) și a fost inaugurat miercuri, 9 octombrie 2019, în prezența inspectorului general școlar al ISJ Vâlcea, Andra Bică, a președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu și a primarului localității Gheorghe Drăghici.
În ce constă proiectul? Ei bine, de acum înainte, în această școală orele de Matematică şi TIC (tehnologia informației și comunicațiilor) se desfăşoară într-un laborator complet echipat cu tablete pentru fiecare elev, laptop şi videoproiector, folosindu-se metode de predare şi materiale educaționale digitale create înr-un program special. Așadar, profesorii vor îmbina cu succes metodele clasice de predare cu metodele digitale.
Profesorii care au pus bazele acestui proiect sunt Elena Stănișor și Cătălin Stoian.