Ion Boncan este un individ care în ultimii ani a încercat să se bage pe sub pielea multor persoane din Vâlcea. Sub pretextul că ocroteşte copiii orfani din judeţ, escrocul a păcălit mulţi politicieni, şefi ai administraţiei publice locale, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni din Vâlcea. Metodele sale de a „stoarce” bani de la diferite persoane erau diferite de fiecare dată. A ajuns până la a se da ziarist sau funcţionar public, solicitând ajutoare financiare pentru persoane defavorizate sau oameni care au avut un deces în familie.
Astfel, de-a lungul anilor, Ion Boncan – 34 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a reuşit să escrocheze zeci de vâlceni, asta până când procurorii vâlceni au intrat pe fir. Sigur, anchetatorii nu au reuşit să demonstreze infracţiunile decât asupra a şapte persoane, fiind vorba de oameni cunoscuţi din Vâlcea. Victimele sunt: Mihai Bălan, Constantin Toma Drugan, Mariana Muja, Vasile Văduva, Mihail Văduva, Nicolae Dobrescu, Teodora Tomescu şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret (FJT) Vâlcea. Astfel, individul Boncan a fost trimis în judecată, iar părţi civile în proces, care s-au înscris cu un prejudiciu, sunt doar Mihai Bălan şi FJT Vâlcea.
Condamnarea…
Miercuri, 5 octombrie 2016, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-au pronunţat în procesul pe fond şi, în acelaşi dosar, l-au şi condamnat, dar l-au şi achitat pe escrocul Ion Boncan. L-au achitat pentru că, între timp, individul a încercat şi a şi reuşit să se împace cu o parte din victimele sale. Însă, Mihai Bălan şi reprezentanţii FJT Vâlcea nu au dorit împăcarea, iar Boncan a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare şi la muncă în folosul comunităţii.
Iată condamnarea: „Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată MUJA MARIANA. Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată VĂDUVA VASILE. Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată VĂDUVA MIHAIL. Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată DOBRESCU NICOLAE. Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată TOMESCU TEODORA. Încetează procesul penal privind pe inculpatul BONCAN ION, sub aspectul infracţiunii de tentativă la înşelăciune calificată, prevăzute de art. 32 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată DRUGAN CONSTANTIN TOMA. În baza art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe inculpatul BONCAN ION la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată (persoană vătămată FUNDAŢIA JUDEŢEANĂ pentru TINERET VÂLCEA). În baza art. 244 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (persoană vătămată Bălan Mihai Mihail). În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 lit. b Cod penal; Aplică inculpatului BONCAN ION pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), pedeapsa rezultată fiind de 10 luni închisoare.
În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal; Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal; Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie pe durata termenului de supraveghere: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal; Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: S.C. PIEŢE PREST S.A., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Emil Avrămescu nr. 3, judeţul Vâlcea; Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal;
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal; Deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii de o zi (24 ore) din data de 04.08.2014, dispuse faţă de inculpat în dosarul nr. 4126/P/2014. În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală şi la art. 1.381 şi urm. Cod Civil; art. 159 alin. 2 Cod penal; Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă FUNDAŢIA JUDEŢEANĂ pentru TINERET VÂLCEA. Obligă pe inculpatul BONCAN ION la plata sumei de 3.842 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă FUNDAŢIA JUDEŢEANĂ pentru TINERET VÂLCEA. Ia act că persoanele vătămate Bălan Mihai Mihail, Muja Mariana, Văduva Vasile, Văduva Mihail, Dobrescu Nicolae, Tomescu Teodora şi Drugan Constantin Toma nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 112 lit. b şi e Cod penal; Dispune confiscarea specială, de la inculpat, a bunurilor folosite la comiterea infracţiunilor, ridicate de organele de poliţie cu ocazia efectuării percheziţiei la data de 04.08.2014 în camera de hotel folosită de inculpat, conform procesului – verbal aflat la filele 215-219 dos. u.p. (cu excepţia celor restituite inculpatului la data de 14.07.2015), bunuri aflate în prezent în păstrarea grefierului – şef al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, conform procesului – verbal aflat la fila 9 dosar. Dispune confiscarea specială, de la inculpat, a sumei de 200 lei, obţinută prin comiterea faptei penale în dauna persoanei vătămate Bălan Mihai Mihail. În baza art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală; Obligă pe inculpatul BONCAN ION la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2016”.