Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a rețelei de apă potabilă din PE D 400mm , la rețeaua de apă potabilă din OLD400mm existentă pe strada Ferdinand, nr.7, în data de 17. 10. 2019 între orele 900 – 1700 se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe bulevardul Nicolae Bălcescu ( de la intersecția cu strada Topolog până la intersecția cu strada Ferdinand ), strada Ferdinand – de la pasaj Tudor Vladimirescu până la intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu ( imobile strada Ferdinand , blocurile 04, 03,06, 07, PT26, PT28 , Bloc Ferdinand 26, autogara Dacos, cofetăria Agrodor , DGASPC ).
În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS – MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.