Vectorul de imagine numărul unul în plan politico – administrativ al județului Vâlcea, primarul Mircia Gutău, este singurul care pune la punct obrăznicia PNL. Dacă PSD pare anesteziat și inert, edilul – șef al capitalei de județ nu pierde nicio ocazie să le răspundă liberalilor. De fiecare dată, însă, cei care încep conflictul sunt subalternii politici ai lui Cristian Buican care trăiesc din scandal. Săptămâna trecută, chiar liderul PNL a emis un comunicat de presă în care spunea că nu va face alianță cu PSD, ALDE sau PER, uitând de multele momente în care s-a dus ,,cu căciula în mână” la Gutău.
,,La nivel local, PNL anunță sus și tare că nu va face o alianță cu PSD, ALDE și PER. Adică brusc liberalii vâlceni s-au transformat într-o fată mare, neprihănită, care spune că nu vrea să audă de bărbați. Uită că a fost măritată cu unul, că a fost logodită cu altul și mai are și un copil care i-a fugit de acasă. Le-aș recomanda celor de la PNL să facă o cură cu lecitină ca să mai astupe găurile uriașe pe care le ai în memorie. Trebuie să ai tupeu ieșit din limite să vii și să spui că nu colaborezi cu PER – ul, când tu, PNL, mă curtai în 2016 pentru a candida la Primăria Râmnicului. S-au milogit de mine să-i votăm în Consiliul Județean, eu sunt un om care mă țin de cuvânt. Îl vedeți pe Mircia Gutău vreodată să bată la ușa PNL? În veci nu mă voi duce. Eu sunt bărbat și mor în picioare. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Acești oameni vor să preia frâiele orașului și să-l conducă spre dezastru cu aceeași iresponsabilitate pe care o dovedește și PNL la nivel central. La Râmnicu Vâlcea alianța cu PSD –ul a funcționat perfect. Îmi doresc ca în viitor să funcționeze la fel. Sunt convins că vâlcenii apreciază ce s-a făcut în municipiu. Se lucrerază într-un ritm intens. Le va fi foarte – foarte greu liberalilor să se claseze pe locul doi” a precizat primarul.
Declarațiile au fost făcute în timpul unei conferințe de presă. Întrebat din sală despre relația sa cu șeful liberalilor, Cristian Buican, cu care părea că are un pact de neagresiune, primarul a explicat în mod plastic. ,,Eu nu l-am atacat pe niciunul până nu am fost atacat. Dar nu sunt genul de om care, atunci când cineva îmi dă o palmă, să întorc și obrazul celălalt. Nu! Dacă mă lovește cu palma, eu îl lovesc cu pumnul. Asta este regula pe care am învățat-o în viață. La bădărănie, răspunzi cu bădărănie. La eleganță, cu eleganță.” a mai spus Gutău.