Da, PSD Vâlcea are o listă bună, cu tineri şi mai puţin tineri, ba chiar şi cu primari. Are şi femei, şi cu şcoală şi cu experienţă politică. Ceea ce a făcut aseară Constantin Rădulescu – liderul social-democraţilor vâlceni – l-a ridicat mult la capitolul maturitate politică.
În final, au făcut bine PSD-iştii că au votat secret. Se scapă însă din vedere un lucru: Dragnea spunea public acum câteva luni, ba chiar şi acum câteva zile, că la Bucureşti se va decide finalul listelor.
Nu vrem să anticipăm, dar, din sursele noastre, pe data de 27 octombrie 2016, lista PSD Vâlcea pentru alegerile parlamentare va suferi cel puţin o schimbare, dar, atenţie, în bine. Părerea noastră!
Până atunci, totuşi trebuie să menţionăm că social-democraţii vâlceni au arătat bine la capitolul democraţie de partid, iar la Vâlcea lucrurile s-au decis. Vedem ce va spune Bucureştiul!
Apropo, după tot circul creat, şi la liberali se pare că situaţie este identică: tot Bucureştiul va lua decizia finală în privinţa listelor.