Municipalitatea a luat câteva decizii importante pentru a rezolva problema parcărilor din zona centrală a Râmnicului. Pentru că mulți care lucrează în zonă nu vor să-și plătească un abonament pentru parcările subterane, ci preferă să-și lase mașinile printre blocuri, primarul Mircia Gutău a hotărât să ia măsuri drastice. Ca urmare, locatarii blocurilor din zona Pieței Centrale vor primi ecusoane speciale pentru a-și parca mașinile, iar cei care refuză să plătească parcarea vor fi amendați de polițiștii locali. Mai mult decât atât, s-a făcut și o reducere cu 50% la parcarea subterană.
“O parte din consilierii locali nu mai realizează ce fac. Să te opui micșorării taxei cu 50% a abonamentelor de la parcarea din zona centrală mi se pare că s-a întrecut limita. Am propus să micșorăm de la 200 de lei la 100 de lei. De ce am luat această decizie? Avem foarte multe solicitări din zona centrală pentru că este o zonă supraaglomerată. Este foarte greu să îi dai de cap. Zilnic vin 3-4 persoane care spun că nu mai pot intra cu mașinile sau că au mașinile zgâriate. Și atunci am luat două decizii în paralel. Unu: am vazut cum stă în realitate situația acolo. 80% din mașinile parcate sunt mașinile celor care vând în piață și care nu vor să plătească 100 de lei să parcheze în parcarea care e tot timpul goală. Nu vor să își ia un abonament de 100 de lei pe lună, ci preferă să se ducă pe la blocurile din zona pieței, iar locatarii să nu mai aibă unde parca. Am dat dispoziție să facem zonă cu ecuson, dar nu cu ecuson de la ora 08.00 la ora 15.00, ci cu ecuson 24 din 24 de ore. Asta înseamnă că nicio mașină din afara zonei nu va mai putea fi parcată în arieratul respectiv. Condițiile pentru a lua ecuson sunt să faci dovada că locuiești în blocurile respective, mașina să fie proprietate personală și nu pe firmă, dar și o singură mașină familie. Au venit unii și cu câte 3 mașini. Orice mașină oprită acolo și nu are ecuson va fi sancționată de polițiștii locali. Era un haos total. A doua decizie luată a fost aceea să le aprob cetățenilor din zona respectivă, care doresc să parcheze în parcarea subterană, o reducere de 50%. Numai într-o zi au venit cel puțin 20 de persoane care și-au făcut abonamente. Este un câștig pentru comunitate!” – a declarat primarul Mircia Gutău.