Dotarea cu aparatură medicală performantă la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea este una dintre cele mai bune măsuri pe care conducerea județului le-a putut lua în acest mandat. Sănătatea vâlcenilor este pe primul loc, iar faptul că ei își pot face investigații medicale complexe la cea mai importantă unitate spitalicească din județ este mare lucru.
Acum, șeful social – democrat al Consiliului Județean Vâlcea anunță că, în maximum 30 de zile, la SJU Vâlcea își va face apariția un mamograf nou. Fondurile pentru achiziționarea mamografului au fost alocate din bugetul de stat și din cel al Consiliului Județean.
“Aceasta este o veste uriașă pentru toate doamnele și domnișoarele din județul nostru și mă bucur că, în curând, diagnosticarea cancerului mamar în fază incipientă se va face și la noi, la Vâlcea, cu acest echipament medical” – a declarat Constantin Rădulescu (PSD), președintele CJ Vâlcea.