În seara zilei de 1 ianuarie 2019, doi turiști au sunat la 112 anunțând că au rămas înzăpeziți pe Transalpina. Apelul a fost direcționat către Postul de Jandarmi Montani Voineasa, un echipaj plecând imediat în căutarea turiștilor blocați în nămeți.
„Turiștii, plecați din orașul Petroșani, intenționau să traverseze traseul montan Transalpina pentru a ajunge în stațiunea Rânca. Astfel, în jurul orelor 20.00, am fost solicitați să intervenim în sprijinul lor, deoarece, datorită condițiilor meteo nefavorabile și a stratului de zăpadă foarte mare au rămas blocați cu autoturismul și nu mai puteau înainta.
Ajunși la fața locului, persoanele ne-au comunicat că au fost îndrumate de către ceilalți participanți la trafic să urmeze ruta respectivă, fără să stie că drumul este închis. Jandarmii au ajutat la deszăpezirea autoturismului și au condus turiștii în siguranță până la Obârșia Lotrului, de unde și-au continuat deplasarea către Petroșani.
Pentru prevenirea oricăror incidente, Jandarmeria Vâlcea recomandă turiștilor să aibă un echipament adecvat atunci când doresc să se aventureze pe anumite trasee montane, să se intereseze foarte bine asupra ititnerariului pe care doresc să il parcurgă, a gradului de dificultate al acestuia și a condițiilor climatice locale” – precizează IJJ Vâlcea.