Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de ninsori valabilă în perioada 28 ianuarie, ora 20:00 – 29 ianuarie, ora 18:00. Printre judeţele avertizate se numără şi Vâlcea, în special în zona montană, acolo unde se vor înregistra şi intensificări ale vântului. Trebuie precizat că în acest week-end, la Obârşia Lotrului va fi deschis şi domeniul schiabil Transalpina Ski Resort.
„În intervalul menționat, la munte treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Cantitățile de precipitații vor depăși local 15…20 l/mp, iar în Munții Apuseni,în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent” – precizează ANM.