10 martie 2020

Primăria Râmnicului derulează lucrări de amenajare în cartierul Petrişor

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, derulează la acest moment două lucrări de amenajare în Petrişor, demarate la solicitarea locuitorilor din acest cartier. Prima investiţie vizează realizarea unei parcări cu o capacitate de aproximativ 10 locuri lângă blocul P9, iar a două lucrare este destinată creării unui acces rutier din parcarea din spatele blocului P1 în strada Petrişor, ce va fluidiza traficul auto din zonă. În condiţii meteorologice favorabile, se estimează că lucrările se vor încheia în aproximativ două săptămâni. Alte investiţii din ultima perioadă din acest cartier au vizat modernizarea a două locuri de joacă şi a unui teren de sport, reabilitarea accesului pietonal, pe scări, până în strada Antim Ivireanul, precum şi în anveloparea termică a unor blocuri de locuinţe.

Biroul de Presă

You May Also Like