Statistica oficială a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea arată că numărul persoanelor izolate la domiciliu a crescut de pe o zi pe alta cu 222 de persoane. Adică, dacă ieri, 18 martie 2020, se aflau în izolare 305 persoane, ei bine azi numărul lor a crescut la 527.
Mai mult, încă 17 persoane se află în carantină, numărul lor total fiind de 129 de persoane. Medicii de la DSP Vâlcea susţin că toţi cei aflaţi în carantină sun asimptomatici. De asemenea, 14 persoane sunt internate în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, starea lor fiind se pare una bună.
„Referitor la solicitarea unor infomaţii despre o persoană internată la SJU Vâlcea — Secţia Boli Infecţioase, vă comunicăm: persoana domiciliată în Rm. Vâlcea a fost internată în data de 14.03.2020 cu simptomatologie (febră, tuse, mialgii şi scaune diareice). Fiind de profesie şofer în spaţiul comunitar european, în ultima perioadă a efectuat mai multe deplasări în ţări cu risc epidemiologic privind infecţia cu COVID — 19. Au fost recoltate probe, iar rezultatul primului test este negativ” – se arată în comunicatul oficial al DSP Vâlcea.