Printre cele mai importante lucruri de care trebuie să ai grijă atunci când te afli la volan este încălțămintea. Alegerea ta este esențială pentru modul în care vei conduce autoturismul. Piciorul trebuie să simtă pedalele suficient de bine, încât să le apese la timp și cu forța adecvată, pentru a nu avea parte de incidente neprevăzute. Există, din fericire, multe repere pe care le poți lua în considerare. Spre exemplu, pantoful trebuie să aibă o talpă mai groasă de 10 mm, iar aceasta să nu fie prea subțire sau prea moale. Pe de altă parte, câteva tipuri de încălțăminte, mai ales cele pentru femei, sunt strict interzise în astfel de împrejurări.
Iată, în continuare, 4 tipuri de încălțări pe care nu ar trebui să le porți în timp ce conduci:
1. Papuci
Papucii reprezintă, probabil, cea mai proastă idee, atunci când vine vorba de felul în care te încalți când ești la volan. Nu numai că îți pot scăpa din picioare, dar pot rămâne înfipți în pedală. Iar dacă îți alunecă sub frână, lucrurile pot lua o turnură periculoasă. Așa că, nu-i folosi, sub nicio formă, chiar dacă ai văzut o grămadă de teribiliști care procedează în acest fel. Nu trebuie utilizați nici măcar până la chioșcul de la colț, pentru că nu sunt fixați în jurul gleznei!
2. Sandale
Nici sandalele nu se împacă bine cu condusul, mai ales că lasă degetele libere. Riscul cel mai mare este ca pedala să între acestea și talpă. În acest caz, este foarte ușor să pierzi controlul și direcția mașinii, ceea ce poate să ducă la un accident grav de circulație. De aceea, pentru femei, pantofii de damă casual sunt cei mai potriviți pentru condus.
3. Pantofi cu platformă
Încălțămintea cu tălpi subțiri este, în general, mai bună, pentru că picioarele au un contact foarte bun cu pedalele.
De aceea, pantofii cu talpă foarte groasă, cum ar fi cei cu platformă sau chiar cizmele grele sunt, la rândul lor, pe „lista neagră”. Din cauza lor, ai putea apăsa două pedale în același timp sau ai putea să o faci cu presiunea greșită. Orice eroare, cât de mică, poate avea consecințe catastrofale atunci când te afli la volan.
4. Tocuri înalte
Chiar dacă pare foarte limpede faptul că pantofii cu toc nu sunt corespunzători pentru condusul unei mașini, încă există multe persoane care își pun această problemă.
În primul rând, pentru a menține controlul pedalelor, călcâiul piciorului trebuie să se sprijine pe podeaua vehiculului. Lucru care, desigur, nu este cu putință atunci când porți tocuri. În privința celor subțiri, călcâiul trece peste podeaua mașinii, iar vârful face un contact nesemnificativ cu pedala.
De asemenea, picioarele nu vor sta confortabil. Forma și vârful pantofului pot influența aplicarea presiunii necesare pentru frână sau ambreiaj, din cauza suprafeței limitate de contact.
În concluzie, picioarele tale trebuie să fie relaxate, așezate comod. De aceea, este obligatoriu ca acestea să aibă cât mai multă libertate. Așa că, alege-ți cu atenție încălțămintea potrivită pentru momentele în care te afli la volan.
sursa foto – pixabay.com
℗Articol publicitar