Nu mai puţin de 163 de amenzi au fost date, în ultimele 24 de ore, în judeţul Vâlcea. Valoarea totală a sancţiunilor este de 199.000 de lei, vâlcenii amendaţi fiind prinşi de poliţişti că nu respectă dispozițiile Ordonanței Militare nr.3 privind circulația cetățenilor în afara locuințelor sau gospodăriilor. Mai mult, oamenii legii au mai aplicat şi șapte sancțiuni de natură economică, cu o valoare de peste 25.000 de lei.
„Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Poliția Locală au continuat și în ultimele 24 de ore misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări atât în patrule mixte, cât și separat. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină, precum și a celorlalte măsuri din ordonanțele militare, fiind verificate 1.084 de locații și 2.501 persoane” – precizează IPJ Vâlcea, prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei .