Lucrarile de modernizare de la Spitalul Judetean de Urgenta Valcea se vor finaliza zilele viitoare, iar presedintele CJ Constantin Radulescu vrea se se asigure ca totul decurge normal, iar firma constructoare a respectat intrutotul prevederile din contract.
De aceea, seful judetului a participat, alaturi re membrii comisiei de recepție și de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, domnului Adrian Bușu, la o sedinta de evaluare a contractului de lucrări, a contractului de lucrări suplimentare și dotări specifice și a punctat sintetic toate detaliile care țin de procedurile tehnice și economice ale recepției finale.
”Eu îi respect foarte mult și le-am mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect. Recepția finală este o procedură care trebuie administrată cu mare atenție și tocmai de aceea am vrut să mă asigur personal că lucrurile sunt în ordine.
Spitalul Județean de Urgență Vâlcea trebuie să fie o unitate modernă, care să ofere condiții bune și siguranță pacienților care ajung aici. Vom continua să identificăm surse de finanțare pentru modernizarea unităților medicale din județul nostru” – a spus Constantin Rădulescu, presedintele Consiliul Judeţean Vâlcea.