Cu cateva zile în urmă am promis, că voi dona jumătate din indemnația de parlamentar pentru sprijinirea sectorului medical, pentru achiziția de materiale și instrumente specifice și necesare în această perioadă de criză medicală generate de Covid-19.
Ieri, 06.04.2020, eram hotarât să fac plata sumei de 5.000 lei pentru donație la nivel național, dar vazând în presa locală solicitarea către autoritățilelocale ale județului Vâlcea, în vederea sprijinirii unității medicale în achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în aceast sector.
Azi, 7.04.2020, m-am decis fara ezitare să fac această donație direct Spitalului Județean Vâlcea, pentru că am considerat că și această unitate are mare nevoie de resurse financiare pentru a asigura condiții corespunzatoare în activitatea cadrelor medicale în această perioadă deosebit de grea pentru români.
M-am consultat în prealabil cu domnul Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, care nu a ezitat să ma felicite pentru gest și cu domnul dr. Dan Ponoran, Directorul Spitalului Județean Vâlcea caruia i-am transmis telefonic propunerea.
Gestul meu are câteva considerente:
– Sunt cetațean al acestui județ și am obligația cetățenească de a sprijini o unitate spitalicească de urgență la nivel județean mai ales în aceste condiții speciale și deosebit de grele,
– Am fost votat de cetățenii acestui județ să-i reprezint în Parlamentul României și consider că aceștia merită micul meu gest;
– Nu pot rămâne insensibil la problemele cu care se confruntă personalul care lucrează în sectorul medical (medici, asistenți, infirmiere , etc);
Sigur că voi continua să sprijin Spitalul Județean Vâlcea și alte unități spitalicești din județul Vâlcea atât cu donații personale cât și prin convingerea altor persoane fizice sau juridice să facă donații sau sponzorizări cel puțin în această perioadă specială de urgență.
Imi doresc ca vâlcenii să fie sănatoși și să nu aibă nevoie de servicii medicale, dar daca vor avea, să beneficieze de servicii de calitate și prompte.
Deputat PSD
Ec. Vasile Cocoș