23 aprilie 2020

Daniela Oteșanu cere guvernului OUG – uri în domeniul turismului, cu ton de S.O.S!

Deputatul vâlcean Daniela Oteșanu a susținut o declarație politică despre situația turismului românesc pe timp de pandemie. Oteșanu, o bună cunoscătoare a problemei turismului prin activitățile profesionale pe care le are în munca neparlamentară, trage un semnal de alarmă și cere intervenția guvernului. 

,,Există riscul ca întreg sistemul, în care s-au făcut investiții importante în ultimii ani să se prăbușească.

Guvernul trebuie să intervină rapid pentru a salva societățile din domeniu și implicit mii, zeci de mii de locuri de muncă. Multe societăți din domeniu au rate la credite și este normal că în această perioadă nu au cum să le achite. Salariații trebuie păstrați, mai ales cei calificați și trebuie păstrată întreaga structură prin decizii ale guvernului care să ajute atât companiile cât și salariații acestora. Altfel se poate ajunge în situația în care după încheierea crizei sanitare să constatăm că multe firme au dat faliment și au creat o creștere a șomajului.

Nu înțelegem de ce se întârzie în luarea unor măsuri ferme care să fie acoperite de hotărâri ale guvernului, de ordonanțe. Am votat acest guvern doar pentru ca să fie luate aceste măsuri cât mai rapid și suntem îngrijorați de viteza deciziilor. Turismul mai poate fi salvat prin măsuri rapide și ferme” – Daniela Oteșanu.

You May Also Like