Grav accident pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, pe raza localității Valea Ursului. În accident au fost implicate trei vehicule, autoturismul și camioneta, plus un autoturism care a încercat să evite coliziunea cu celelalte două, acesta ieșind cu o roată în afara unui podeț.
La locul intervenție s-au deplasat pompierii de la Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj cu o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, plus un echipaj cu o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean. Pompierii ajunși la fața locului au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât erau scurgeri de lichide combustibile, și au început manevrele de descarcerare pentru extragerea a două victime aflate în autoturism, care din păcate s-a constatat că nu prezentau semne vitale, ulterior fiind declarat decesul. Persoanele decedate sunt un bărbat de 35 de ani şi o femeie de 22 de ani.
În total au fost 4 victime, celelalte două sunt doi bărbați care se aflau în camionetă, unul a fost monitorizat la fața locului, iar celălalt a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat la spital.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri.