28 octombrie 2016

VIDEO: SCANDAL în CONSILIUL LOCAL: Gutău către un magistrat: „Aveți un tupeu ieşit din comun și chem poliția să vă scoată afară!”

Şedinţa Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, de vineri, 28 octombrie 2016, s-a încheiat cu un scandal în toată regula. Primarul Mircia Gutău s-a luat la ceartă cu un fost magistrat, actual reprezentant al Fundaţiei „Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Jerusalim Cavalerii de Malta”, fundaţie ce în anul 2014 a câştigat licitaţia privind contractul de concesiune pentru Căminul de bătrâni din Rââmnicu Vâlcea.

Numai că, din 2004 şi până acum, reprezentanţii acestei fundaţii nu au reuşit să respecte contractul şi să pună în funcţiune Căminul de bătrâni, motiv pentru care primarul Mircia Gutău se gândeşte serios să rezilieze contractul.

De aici şi până la scandal a fost un mic pas, pentru că fostul magistrat reprezentant al Fundaţiei a susţinut sus şi tare în faţa Consiliului Local că singurul vinovat pentru faptul că acel cămin de bătrâni nu funcţionează este primarul Gutău, întrucât clădirea nu corespunde cerinţelor ISU pentru a obţine autorizaţia de funcţionare. Edilul a sărit ca ars să se apere, iar magistratul a început să ţipe în plenul şedinţei. Mircia Gutău nu a tolerat această atitudine şi a amenintat-o pe doamna ex-magistrat că o scoate afară cu Poliţia.

Iată disputa verbală dintre cei doi, dispută pe care o puteţi urmări şi în videoclipul de mai jos:

Mircia Gutău: „Doamnă, dacă ţipaţi chem poliţia să vă scoată afară. M-aţi înţeles? Chemaţi poliţia! V-am dat cuvântul cu eleganţă, dar nu ne luaţi la întrebări. Mai aveţi puţin şi ne pălmuiţi că nu v-aţi făcut treaba. Am construit căminul respectiv ca să funcţioneze ca un cămin de bătrâni. Stabilim în instanţă, dar nu veniţi aici să ne luaţi la bătaie. Aveţi un tupeu ieşit din comun, doamna magistrat! Ieşit din comun! Văd că vă daţi expert. Aţi calculat dvs. preţul, dar sunteţi expert autorizat?”.

Magistratul, reprezentant al Fundaţiei „Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Jerusalim Cavalerii de Malta”: „Vă rog să luaţi act că solicităm comisiilor de specialitate, inclusiv comisia de buget-finanţe să facă un acord cu privire la această situaţie. Dacă vă propuneţi să solicitaţi rezilierea contractului, vă rog să luaţi act în această şedinţă că am iniţiat acţiunea în faţa contenciosului administrativ pentru toate chestiunile privind contractul. Acţiunea noastră paralizează orice iniţiativă din partea dvs.”.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.