DECLARAŢIE DE PRESĂ
Entuziasmaţi de faptul că au fost băgaţi în seamă într-o recentă declaraţie politică pe care am făcut-o cu referire la posibile alianţele post-electorale de la nivelul Râmnicului, liberalii vâlceni s-au repezit să se întreacă în comunicate care mai de care mai belicoase. Umflaţi astfel în pene, liderii de la municipiu şi de la judeţ, aceşti ”Vulpiţa” şi ”Viorel” ai politicii de la Râmnic, au dat buzna în presa locală şi pe uliţele on-line-ului bătându-se cu pumnii în piept că ei nu vor face nici o alianţă cu Partidul Ecologist Român sau cu Mircia Gutău în viitorul Consiliu Local.
Cu alte cuvinte, cei doi lideri ne anunţă că în situaţia (extrem de improbabilă!) în care ar fi în postura de a iniţia o majoritate în viitorul Legislativ local, sunt gata să sacrifice orice, inclusiv interesul comunităţii locale, pentru orgolii personale şi interese partinice! Îi informez, pe această cale, că declaraţia făcută vineri era una la modul general, în care partidul ”Vulpiţei” şi al lui ”Viorel” de Vâlcea era pomenit ca posibil partener de alianţă doar dintr-o politeţe care, după cum se pare, a fost greşit înţeleasă.
Mircia Gutău
Primar