Pentru mandatul următor, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, promite proiecte de infrastructură importante în municipiu. Unul dintre ele este crearea unui drum de legătură cu DN 7, pe lângă Shopping City, în zona Hidro, dar şi realizarea unei supratraversări peste calea ferată spre strada Republicii. Investiţia va fi una pe fonduri europene şi are menirea de a decongestiona traficul şi-aşa destul de aglomerat în Râmnicu Vâlcea.
„Am demarat lucruri foarte importante, proiectele urmând să continue în următorul mandat. Este vorba despre PUZ-ul pentru strada care continuă din spatele Shopping City Mall şi care va ieşi în capul străzii Republicii. Acolo, deja am vorbit cu arhitectul şi nu se poate face o subtraversare de cale ferată şi se va face o supratraversare, însă detaliile le vor stabili specialiştii. Chiar în capătul străzii Republicii este un bazin de retenţie de câţiva mii se mc de apă. Aşadar, se va face o supratraversare. Varianta prezentată arată fabulos. Va avea o bandă care cum vii dinspre Nord va urca pe pod şi o bandă care vine pe jos şi va merge spre str Nicolae Titulescu. De asemenea, să vedem dacă se poate face şi o altă variantă: când treci calea ferată să mai fie o bandă care să se lege de Drumul Naţional 7. Ajungând în DN, ar mai fi un alt doilea debuşeu, în afară de cel de la Goranu, să ai legătura cu DN şi să faci un sens giratoriu. Este o gândire foarte faină, iar acum suntem în faza de studii. M-am şi uitat dacă pe axa 2021-2027 există finanţare pentru acest proiect şi, din fericire, am constatat că există. Aşadar se poate finanţa cu fonduri europene acest proiect şi cu siguranţă asta vom face” – a declarat primarul Gutău.