Fraudă informatică şi spălare de bani sunt acuzaţiile aduse unor persoane din Vâlcea, care au intrat în vizorul procurorilor DIICOT, dar şi al poliţiştilor din Italia (Polizia Postale Genova). În această dimineaţă de 7 iulie 2020, anchetatorii au descins în Râmnicu Vâlcea şi în comuna Dăeşti, vizaţi fiind doi bărbaţi în vârstă de 52 de ani, respectiv 37 de ani, dar şi o femeie de 49 de ani. De asemenea, oamenii legii au efectuat, în cadrul aceluiaşi dosar, o percheziţie şi la Bistriţa Năsăud. Pe numele csuspecţilor existau mandate europene de arestare, motiv pentru care ei au fost ridicaţi şi încătuşaţi.
„Din cercetările efectuate de Parchetul Genova a rezultat faptul că 4 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat specializat în fraudă informatică și spălare de bani, iar în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019 ar fi comis fraude informatice prin intermediul mai multor platforme online, prin postarea de oferte false.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 1.600.000 de euro.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 42.100 de lei, 8.200 de euro, 50 de grame de aur, 32 de telefoane mobile, 6 laptopuri, 8 tablete, 2 harduri externe, un card microSD, o colecție numismatică și mai multe documente.
Totodată, a fost pus sechestru asigurător pe un apartament și un autoturism” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.