17 iulie 2020

GRAV. Cinci focare de COVID 19 în judeţul VÂLCEA

Judeţul Vâlcea a trecut azi de 200 de cazuri de coronavirus, fiind înregistrate mai precis 203 îmbolnăviri de la începutul pandemiei şi până acum. Îngrijorător este că în acest moment, în judeţul nostru sunt active nu mai puţin de cinci focare de COVID 19. Două dintre acestea sunt în centre de asistență și îngrijire aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (Centrul Zătreni cu 77 persoane diagnosticate pozitiv și Centrul Bistrița cu 18 persoane diagnosticate pozitiv), iar alte trei focare sunt la agenți economici din județ, numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus dintre angajații acestora fiind de 17.

„DSP Vâlcea a efectuat anchetele epidemiologice în toate aceste focare și a dispus măsuri de prevenire și limitare a răspândirii SARS-CoV-2 precum: dezinfecția spațiilor, purtarea de către angajați a echipamentului de protecție în timpul programului de lucru, spălarea cât mai des a mâinilor cu apă și săpun/dezinfecția tegumentelor cu produse pe baza de alcool, recomandarea de izolare la domiciliu a contacților apropiați; efectuarea triajului epidemiologic zilnic la intrarea în tura de lucru; păstrarea distanței sociale pe cât posibil între angajați în timpul serviciului.

Pentru focarele din cele două centre de asistență și îngrijire aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost făcute și recomandări specifice numărului crescut de cazuri și specificului pacienților internați” – precizează Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea.

În unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea sunt internate în acest moment 43 de persoane diagnosticate pozitiv.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like