“De fiecare dată când am ocazia, vorbesc despre Vâlcea ca fiind cel mai frumos județ din România.
Astăzi, am vorbit despre Vâlcea ca fiind județ de <steag>, de <domnie>, de <cruce> și de <imn>, dar și despre faptul că am fost primii și vom fi mereu…Pentru că STEAGUL a pornit de la noi, din Bălceștii Vâlcii. Tot de la Vâlcea a plecat și CARTEA, pentru că aici s-a tipărit prima carte în limba română, Pravila de la Govora.
În fiecare an, pe 29 iulie, le spunem românilor, cu mândrie, că în Zăvoiul din Râmnicu Vâlcea, s-a cântat, pentru prima dată, Imnul <Deșteaptă-te, române!>.
Cred că vremurile și încercările prin care vom trece ne vor face mai puternici și, împreună, vom găsi puterea de a privi cu mai multă încredere în viitor!” – Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.