Viitorul administrator special al CET Govora, societate aflată în proprietatea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, va fi penelistul Ştefan Prală. S-a convenit, la nivelul întregii clase politice reprezentată în CJ Vâlcea, că Prală este cel mai potrivit pentru această funcţie. De ce un penelist, deşi judeţul este condus de tripleta PSD – PER – ALDE? Pentru că Prală este recomandat în această funcţie de Mircia Gutău, iar PSD Vâlcea îl acceptă, tocmai pentru acest lucru. Odată cu social – democraţii, Prală va mai fi acceptat şi de ALDE. Evident că şi liberalii din CJ îl vor vota, că doar are carnet de partid, deşi, demult nu mai joacă în echipa politică a lui Cristian Buican. Cu această ocazie scapă de nemulţumirile sale tot mai vehement afişate în ultima perioadă.
Deturnat: Prală voia să ajungă prefect, indiferent de culoarea guvernului
Şi mai e ceva: dacă nu va fi numit administrator special, Prală a spus că vrea să ajungă prefect de Vâlcea, în cazul în care PNL va participa la guvernare. Or, mai sunt şi alţi doritori destul de influenţi în PNL care îşi doresc funcţia de prefect, drept pentru care nu se sfiesc să facă lobby, pe faţă, pentru trimiterea lui Prală la CET. Pesediştii nu mişcă în front fiindcă şeful lor, Constantin Rădulescu, a bătut palma cu Mircia Gutău (liderul de factor al PER), iar ALDE se conformează milităreşte. Gutău îl susţine pe Prală fiindcă ştie ca îi va fi loial indiferent de jocurile politice judeţene. Primarul Râmnicului vrea sa îi dea o sinecura acum, până în alegeri, ştiind că Prală, politician ambiţios şi venal, ar vrea prefect indiferent cine ar câştiga alegerile. Iar preferatul lui Gutău pentru această funcţie, potrivit unor surse din PER, ar fi Eugen Neaţă. Dacă liberalii ajung la Palatul Victoria, Prală ar fi mizat pe faptul că este membru de partid şi ar fi început să tragă, agresiv, sfori, iar dacă în guvern ajung pesediştii, apelează la Gutău. Care apelează la Rădulescu. Deci, numirea lui Prală, acum, la CET i-ar scuti pe toţi de presiuni pentru funcţia de reprezentant al guvernului în teritoriu.
Dorit şi de anumite cercuri economico – financiare
De asemenea, există cercuri economico – financiare care au condus acest judeţ până de curând. Şi acum îl conduc, dar în parte, fiindcă au probleme cu legea şi cu insolvenţa CET Govora. Cercurile respective (o alianţă de familii care mai de care mai milionare în euro) îl vor pe Prală fiindcă au mai ,,lucrat” cu el, acesta ,,servindu-le” când au avut nevoie mai mare. Iar acum îl vor pune într-o funcţie de mare răspundere, în care trebuie să-i facă faţă administratorului judiciar, Remus Borza. După cum se ştie, celebrul avocat le-a cam ,,scos de la porţie” pe familiile milionare. Acestea îl susţin pe Prală pentru funcţia de la CET, încercând să-şi recâştige contractele (în fapt, curate privilegii economice). Iar politicienii, care, ani la rând au ,,ciugulit” din palma familiilor milionare, întorc (pentru a câta oară?!) serviciul, prin promovarea lui Prală pe funcţia de la CET. Deci, toată lumea este fericită. Doar judeţul are lacrimi pe obraz!